Hamilton: “Sunt uimit de felicitarile din partea lui Alonso si Dennis”

Lewis Hamilton spune că a fost „destul de uimitor” că a primit felicitări de la fostul coechipier Fernando Alonso și fostul șef al McLaren, Ron Dennis, după ce a câștigat al șaselea titlu mondial. Britanicul spune că recunoașterea nu este o motivație pentru el, dar îl consideră că este o onoare să fie recunoscute victoriile și îi este „mereu recunoscător” lui Ron Dennis.

Lewis Hamilton a câștigat în America al șaselea titlu mondial. Britanicul a primit o mulțime de laude din partea lumii sportului pentru realizările sale, dar a spus că a fost „marcat” în principal de felicitările din partea celor mai mari rivali ai săi, Sebastian Vettel și Fernando Alonso. Vettel l-a vizitat pe Hamilton după Marele Premiu American pentru a-l felicita, iar Alonso i-a trimis un mesaj britanicului cu felicitările sale.

„Recunoașterea nu este o motivație pentru mine, dar este cu siguranță o onoare dacă un pilot ca Sebastian Vettel, pentru care am foarte mult respect, îmi recunoaște realizarea”, a spus Hamilton. „Este minunat că își răpesc din timpul lor pentru a-mi arăta respect. Ca piloți știm cât de greu este să facem ceea ce facem și doar câțiva dintre noi știm cu adevărat cât de greu este să câștigi an de an. Seb este unul dintre ei, deci este un pilot incredibil “, a spus Hamilton.

Credit Foto: Motorsport Network

Întotdeauna recunoscător
„Am primit și un mesaj text de la Fernando Alonso, care a fost destul de uimitor, am fost foarte recunoscător pentru asta”, a continuat cel care a devenit a șasea oară campion mondial. „Am avut câteva perioade furtunoase împreună de-a lungul anilor, dar să fiu sincer, am respectat întotdeauna ceea ce a obținut în carieră și creșterea lui în timpul său la McLaren”, a spus Hamilton. În 2007, cei doi coechipieri de la McLaren au avut un an turbulent, ceea ce a dus la final ca spaniolul să părăsească echipa.

Pe lângă un mesaj text de la Alonso, Hamilton a primit și un mesaj de la fostul șef al McLaren, Ron Dennis. ” Mesajul lui Ron chiar m-a atins profund. L-am cunoscut când aveam zece ani, iar el a văzut ceva în mine, ceva ce nimeni altcineva, în afară de tatăl meu, nu a văzut. El mi-a oferit ocazia să-mi arăt abilitățile și să învăț și să cresc. Fără el, probabil că nu aș fi intrat niciodată în Formula 1. Sunt pentru totdeauna recunoscător lui Ron. Mi-a spus că este mândru de mine și sper că își dă seama că el face la fel de mult parte din succesul meu ca toți ceilalți care m-au sprijinit “, a spus Hamilton.

Sursa: Ziggo Sport | gp24.ro

Recomandari pentru tine!