Etapa a 2-a din Campionatul National de Slalom Paralel
După prima etapă din 20 Mai al CNSP, care s-a disputat in renumita ”groapă” de la Sibiu și care a strâns 20 de mașini la start, este programată cea de a doua confruntare a campionatului care a crescut adevărați campioni în rândul piloților din CNR. Aceasta va avea loc pe data de 24 Iunie in aceași locație. Sunt așteptați atât cei mai vechi piloți ai acestui campionat cât și Vali Porcisteanu împreuna cu echipa sa sau cei de la ACS Raideri Tg. Jiu care au debutat anul acesta în acest campionat. Organizarea de exceptie se datoreaza ca de fiecare data domnului Nirișteanu si echipei sale. ( CS PRO DRIVE SIBIU)
Prima etapă a sezonului 2017 a fost un real succes atât pentru organizatori, deoarece campionatul incepe sa-si recapete strălucirea de altadata, cât și pentru concurenți.
La categoria Juniori, cu trei concurenți prezenți câștigătorul a fost Constatin Tudose cu o Honda Civic, ocupând și locul II la Open. Mario Cristian Călugăriță a reușit un loc secund la doar 13 ani si aflându-se la prima sa competiție. Sebi Ciuntu, având probleme la motor, a fost nevoit sa se mulțumeasca cu un loc 3.
– Locul I Constantin Tudose …………. și locul II la Open
– Locul II Mario Cristian Călugăriță
– Locul III Sebi Ciuntu
Clasa 1 a avut de asemenea doar trei piloti inscriși, iar din aceasta a provenit și invingătorul la Open, Bogdan Rogoz, care s-a impus la clasa sa încă de la prima manșă, clasamentul final fiind:
– Locul I Bogdan Rogoz ……………… si locul I in Clasamentul Open
– Locul II Alexandru Breşcan
– Locul III Emilian Ciocănel
Clasa 2 , cu 6 piloti înscriși la start, a fost de data asta cea mai disputată, iar în cadrul ei a participat ca pilot si Vali Porcișteanu. Vali a fost în principal instructor pentru patru din elevii săi și anume: Cristian Timisica, Sebi Ciuntu, Constantin Tudose si Sugár Cristian, acesta din urmă crescând cu mult ritmul față de anul trecut si, ajungând sa ocupe locul secund in spatele profesorului său. Pe locul III s-a clasat un fost pilot de top al Cupei Dacia pe care il veți putea urmări în data de 2-3 Iunie pe probele de la Raliul Aradlui.
Clasamentul final a fost:
– Locul I Vali Porcisteanu ……. si locul III in Clasamentul Open
– Locul II Cristi Sugar …………… si locul IV in Clasamentul Open
– Locul III Bogdan Nastase ……. Si locul VI in Clasamentul Open
Clasa 3, până acuma fiind cea mai disutată de fiecare dată, având si peste 10 piloți înscriși la start, de această data s-au înscris doar 3 piloți, condiție minima pentru constituirea clasei. Dupa mulți ani, principalul pretendent la această clasă și la Open, Mihai Plesa, a absentat. A strigat prezent ca debutant in acest campionat si un fost elev la școala de pilotaj Vali Porcișteanu, George Marinescu , care a ocupat, la final, un onorabil loc 11 in Clasamentul Open.
Clasamentul final clasa 3:
-Locul I Paul Silaghi …………………. si Locul V in Clasamentul Open
– Locul II Bogdan Gligor ……………. si Locul X in Clasamentul Open
– Locul III George Marinescu ……… si Locul XI in Clasamentul Open
Nou înființata clasă Buggy a adus la start 5 piloti. Din pacate principalii pretendenti la podium, Vasile Serban-Buggy VW 1,8 Turbo si Cristian Dunavatu- Buggy Honda de 1,6 l, au avut probleme tehnice soldate cu un abandon. În schimb Buggy-urile echipate cu motoare Renault, Oltcit si Dacia au reușit să se claseze pe podium.
Clasamentul final:
– Locul I Alin Drondoe
– Locul II Dan Olimpiu
– Locul III Florin Patroi
Lista de înscrieri este deja deschisa, sunt așteaptați cât mai mulți concurenți la linia de start, iar inscrierile se fac online pe pagina de Facebook a campionatului CLICK AICI .
foto: Paul Brus