Bogdan Marișca: ”Vom încerca să mergem pentru a ne atinge obiectivul, acela de a ieși campioni”

OBogdan Marișca: ”Vom încerca să mergem pentru a ne atinge obiectivul, acela de a ieși campioni”
După ce a terminat etapa trecută pe podium, echipajul format din Bogdan Marișca și Carmen Poenaru vine la Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017 cu un singur scop: campionatul. Bogdan Marişca are 15 puncte avans faţă de Dan Gîrtofan, astfel că titlul se decide la Sibiu.

Au mai rămas doar câteva zile până la startul oficial de la Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017, etapa care încheie campionatul național. Vor fi prezente la Sibiu nu mai puțin de 71 de echipaje, dintre care 49 de mașini în CNRD, 18 care vor evolua în CNR2D, dar și 4 care vor concura în Campionatul Național de Vehicule Istorice de Competiție.

Primul clasat la această oră, în ierarhia Campionatului Național de Raliuri Dulop, este echipajul Napoca Rally Academy format din Bogdan Marișca și Carmen Poenaru. Înaintea ultimei etape, Bogdan a declarat că singurul lor țel este cucerirea titlului național.

”În lumina ultimelor decizii, pe care nu doresc să le comentez, la acest moment, echipajul nostru nu va merge să câștige raliul. Alături de Carmen, vom încerca să mergem pentru a ne atinge obiectivul, acela de a ieși campioni”, a spus Bogdan Marișca, pilot Napoca Rally Academy.

Legat de probele din acest an, 14 la număr, incluzând și superspeciala din centrul Sibiului, pilotul clujean s-a limitat la a afirma că are puține date, dar asigură spectatorii de un show de zile mari.

”Nu pot, la acest moment, să-mi dau cu părerea despre probele speciale. Pot însă să îi asigur pe spectatorii care vor fi prezenți la superspecială, că vom încerca să facem show. Sper să fie bine gestionată atât din punct de vedere organizatoric cât și sportiv, pentru a nu genera situații cu echivoc. Sperăm să avem parte de public numeros, iar oamenii să se bucure de show-ul pe care îl vor face sportivii”, a mai spus Marișca.

Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017 este organizat de Clubul Sportiv Aria pentru Sport.

Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, prin Serviciul Public Sala Transilvania.

Partenerul principal al evenimentului este UniCredit Leasing.

Mașina oficială a Raliului Sibiului UniCredit Leasing este oferită de Autoklass Sibiu.

Recomandari pentru tine!